Poliţiştii de frontieră din Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în ţară a unui autocamion încărcat cu saltele second hand.
Luni, 6 martie 2023, la ora 12.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, conducând un autocamion înmatriculat în Italia. Vehiculul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, saltele second-hand, de la o societate comercială din Italia către o societate comercială din Suceava.
Deoarece existau suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 9.730 kg – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunilor de curățare.
În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
SORIN NICA