Ieri, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean de 40 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.
La solicitatarea polițiștilor de frontieră, cetățeanul ucrainean a prezentat odată cu pașaportul și permisul de conducere, aparent emis de autoritățile din Ucraina.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că dovumentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.