Ieri, 15 martie 2023, la ora 01:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de îndrumare, supraveghere și control al traficului rutier, cu autospeciala de poliție pe raza DN 2 – Dărmănești, au oprit pentru control un autoturism cu număr de înregistrare provizoriu.
Imediat după oprire, polițiștii și-au declinat calitatea după care au solicitat conducătoarei auto, o femeie de 34 ani să prezinte documentele personale și ale autoturismului. Aceasta a înmânat cartea de identitate, permisul de conducere, autorizația de circulație provizorie cu valabilitate până la data de 03.02.2023 și polița RCA, cu valabilitate până la data de 05.02.2023.
Polițiștii au procedat și la testarea conducătoarei auto cu aparatul etilometru rezultând o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat/ neînregistrat.
SORIN NICA