În data de 14 martie 2023, în jurul orei 07.50, polițiștii din cadrul Compartimentului Siguranţă Publică şi Patrulare din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza municipiului Fălticeni, au procedat la urmărirea și oprirea prin folosirea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei din dotare a unui autoturism care a circulat pe traseul Str. 2 Grăniceri, str. Republicii, str. Ana Ipătescu.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autoturismul a fost condus de către un bărbat de 45 ani cu domiciliul în municipiul Fălticeni, iar la controlul efectuat, conducătorul auto a precizat că nu posedă permis de conducere.
Procedându-se la verificarea în baza de date s-a constatat faptul că șoferul nu posedă permis de conducere pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere”.
SORIN NICA