În perioada 17-19 martie, două echipe de studenți de la Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava, programul de studiu Științe gastronomice, au participat la concursul „GastroPan” – cel mai important eveniment al anului dedicat industriilor de panificație, patiserie, cofetărie, gelaterie, morărit și HoReCa.
Evenimentul s-a desfășurat la Brașov, iar tema concursului studențesc a fost „Love Food, Hate Waste” – reutilizarea subproduselor în produse de panificație și patiserie.
Studentul Silviu Federeac, coordonat de către drd.ing. Ovidiu Procopeț, a participat cu produsul „Tartă cu brânză de capră, adaos de pudră din coji de ceapă roșie și jeleu din sfeclă roșie și pectină”, iar studentele Petronela Florea, Daria Ursache și Lavinia Tarniță, coordonate de prof.univ.dr.ing. Mircea Oroian, cu produsul „Saint Honore cu pudră de tescovină”.
În urma jurizării, Federeac a câștigat premiul al III-lea, iar Florea, Ursache și Tarniță premiul al II-lea.
Jurizarea a fost realizată de către experți din domeniul alimentar, reprezentanți ai unor importante companii de profil.
BEATRICE OȘEAN