Expoziţia internaţională de grafică satirică „Bucovina”, un proiect organizat de Muzeul Naţional al Bucovinei, a ajuns la ce de-a XVII –a ediție, concursul adresându-se caricaturiştilor amatori și profesionişti din ţară şi din străinătate.
Tema de participare din acest an este „Marea resetare”.
Jurizarea caricaturilor înscrise în concurs va fi în luna iunie.
Un concurent poate participa cu maximum 5 caricaturi.
Premiul 1 va fi de 500 de euro + diplomă (oferit de Muzeul Naţional al Bucovinei), premiul 2 – 300 de euro + diplomă (oferit de Asociaţia „Gândeşte”), premiul 3 – 100 de euro + diplomă (oferit de Asociaţia „Gândeşte”) și premiul „Padrino” – 300 de euro + diplomă (oferit de Restaurant “Padrino” Suceava) și 10 premii speciale – diplome.
Caricaturile trebuie trimise pe adresa de email: competition@muzeulbucovinei.ro, este necesar să fie cu o rezoluţie de 300 dpi (maxim 2Mb) şi formatul maxim A3, realizate alb-negru sau color.
Caricaturile pot fi trimise până pe data de 31 mai, rezultatele vor fi anunţate la începutul lunii iunie.
Expoziţia va fi deschisă publicului la Muzeul Naţional al Bucovinei, în luna iulie.
Membrii juriului sunt caricaturiștii Mihai Pânzaru – PIM, George Licurici și Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA.
BEATRICE OȘEAN