Deputatul liberal sucevean Ioan Balan a emis o nouă declarație politică, referitoare la “reformele pe care românii la așteaptă de la clasa politică”.
El reia o teză discutată în trecut, potrivit căreia, atunci când se adoptau politici mai puțin populare, “unii se grăbeau să dea vina pe Uniunea Europeană și pe funcționarii de la Bruxelles, chipurile, că așa ne cere Uniunea Europeană”.
Balan remarcă asemeni lupului moralist, de parcă partidul lui nu ar fi fost la putere în ultimii 33 de ani, că “românii sunt cei care așteaptă de la actuala clasă politică o lege echitabilă a pensiilor și recalcularea pensiilor, o lege modernă a salarizării, o lege a Educației care să producă performanță în rândul elevilor și studenților, o legislație în domeniul Sănătății care să asigure accesul tuturor românilor la servicii de sănătate, o infrastructură care să asigure o dezvoltare armonioasă a întregii țări, nu doar a unei părți, care să dea tinerilor oportunitatea să își găsească un loc de muncă bine plătit, potrivit competențelor lor”.
Totuși, Balan nu spune nimic despre demagogia proprie și a celorlalți politruci, mai ales a celor din marea alianță PSD-PNL-UDMR.