Tribunalul Suceava a admis, astăzi, contestația procurorilor la decizia Judecătoriei Suceava de a-i plasa sub control judiciar pe cei doi bărbați din orașul Liteni, care au bătut cu sălbăticie mai multe persoane pe terasa restaurantului Ramiro din cartierul sucevean Burdujeni.
Instanța a stabilit că Mihai Florin Șuleru și Cristian Ilie Tîmpescu, ambii din Liteni, să fie plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Pe data de 10 martie 2023, la ora 23:45, Secția Urbană de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe terasa unui restaurant s-a produs o altercație între mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni care au constatat din verificările preliminare că pe fondul consumului de alcool un tânăr de 19 ani din orașul Liteni, l-a lovit cu un scaun pe un bărbat de 38 ani din municipiul Suceava, fiindu-i provocate suferințe fizice apoi, cu o sticlă l-a lovit pe un alt bărbat de 37 ani.
La fața locului s-a prezentat un echipaj medical care a acordat de îngrijiri bărbatului de 38 de ani fără a fi necesar transportul acestuia la unitate medicală și l-a preluat pentru investigații suplimentare pe celălalt bărbat agresat de 37 de ani.
Cauza a fost preluată ulterior de către polițiștii judiciariști din cadrul Biroului Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava, fiind efectuate cercetări și administrat probatoriu privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, victime fiind mai multe persoane și tulburarea ordinii publice.
După efectuarea cercetărilor și administrarea materialului probator s-a dispus continuarea urmăririi penale față de agresorul de 19 ani dar și față de un alt bărbat de 35 de ani din orașul Liteni care s-a stabilit că a participat și el la săvârșirea faptelor.
Față de cei doi, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și încarcerarea în arestul IPJ Suceava sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cei doi urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava cu propunerea măsurii de arestare preventivă.
Citește și⤵
SORIN NICA