Un accident rutier a avut loc pe raza localității Doroteia, cu un autoturism ieșit în afara părții carosabile.
Au fost implicate cinci persoane, iar patru dintre acestea au necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit modulul SMURD al Gărzii de Intervenție Gura Humorului, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
La sosirea echipajelor de intervenție, victimele erau conștiente și cooperante, dar cu diferite traumatisme în urma accidentului rutier. După ce au primit îngrijiri medicale la fața locului, au fost transportate la spital.
SORIN NICA