UPDATE: Dan Diaconescu a fost ridicat de polițiști după finalizarea perchezițiilor.
În această dimineață, polițiștii din Biroul Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au făcut o percheziție în locuința din București a jurnalistului Dan Diaconescu
Informația a fost confirmată de într-un comunicat al poliției: ”La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit.”Potrivit informațiilor venite pe surse, Diaconescu este suspectat că a întreținut relații sexuale cu minore care făceau parte dintr-o rețea de prostituție cu minore.Jurnalistul a fost eliberat condiționat din închisoare după ce a efectuat aproape 3 ani din pedeapsa de 5 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj.