Provocare
Ne uităm în jur și nu ne recunoaștem…
Nu ne recunoaștem reflexia răutății.
E atât de alb în jur, prea mult alb,
Răutatea se vede mai bine.
Dar ce vină au pomii și floarea și primăvara?
–
Nu noi, nu-i așa? Niciodată noi!
Ceilalți, aerul, apa, vântul, viscolul,
Dumnezeu… poate?
Poate că s-a înfuriat de atâta lipsă,
De oameni și suflet,
De senin în ochi,
De mâini deschise,
De viață!
–
Ietare? Ce-i aia?
Suferință? Nu ne trebuie, nu e modernă.
Adevăr? Nu, mai bine provocare.
Te provoc să nu mai fii cel de ieri,
Să-ți schimbi cămășile sufletului mai des.
Au căpătat culori închise!
Mă provoc să te văd altfel,
Cum ar fi să văd lumină dacă asta vreau?
Ar fi primăvară!
