(P) Chiar dacă vremea de afară ne duce cu gândul la sărbătorile de iarnă, calendaristic mai avem foarte puțin până la Sfintele Sărbători Pascale și, după o perioadă lungă de post, ne gândim cu jind la bunătățile pe care le vom pune pe masă.
Câți dintre noi nu simțim și acum, atunci când ne gândim la Paște, mirosul cozonacului copt de bunicile și mamele noastre, făcut cu ingrediente atent alese? Cu nuca strânsă și ascunsă de copii și nepoți, și rahatul turcesc pus bine într-un colț de dulap neumblat să nu „dispară”.. Acestea sunt amintiri mai puternice decât cele stârnite de fotografii și nu avem nevoie de imagini pentru a ne reaminti de bunătățile sănătoase de altădată.
Doar că timpul și ritmul vieții nu ne mai permite să gătim astfel de delicatese în casele noastre, iar rețetele vechi moștenite s-au pierdut odată cu cei dragi care ne-au ghidat pașii copilăriei. De multe ori, alegem să cumpărăm de la diverse magazine, care nu ne oferă produsul dorit, ci doar un surogat plin de E-uri și chimicale. Și apare întrebare: de unde putem cumpăra pască și cozonaci ca altădată?
Cofetăria Amalia din municipiul Fălticeni oferă produse de casă preparate de personal specializat, din rețete veche, scoase din cufărul bunicii, cu ingrediente cumpărate de la producători din zonă, fără coloranți, conservanți sau premixuri.
Cozonac cu nucă, frăgezit cu untură și pască cu ciocolată belgiană
Cofetăria Amalia are cel mai mare laborator din Fălticeni și este singura cofetărie din oraș care vinde toate produsele direct din laboratorul propriu. Are peste 10 ani de activitate, iar proba timpului arată că produsele făcute sunt pe placul localnicilor și nu numai.
Rețeta de cozonaci are ingrediente naturale: nuca este achiziționată de la localnici, se adaugă clasicul rahat turcesc, coca nu are coloranți artificiali, ci șofran indian (turmeric) care este sănătos și mult mai bun, iar aluatul este frăgezit cu untură, care are și rolul de conservant.
Cozonacul poate fi comandat și cu mac.
Pasca este făcută după o rețetă proprie, simplă, cu ingrediente naturale și are consistența celei de casă. Brânza și smântâna este cumpărată de la producători locali, iar blatul de cofetărie este mai pufos.
Poate fi:
- cu brânză și stafide;
- cu smântână;
- cu ciocolată belgiană – gust intens de ciocolată.
Persoanele care suferă de diabet pot comanda cozonaci și pască fără zahar.
Prăjiturile nu pot lipsi de pe masa de Paște. Personalul cofetăriei le ambalează frumos, pe platouri rotunde, învelite într-un ambalaj transparent, să-ți fie ușor să le duci acasă.
Ce prăjituri poți cumpăra? Alba ca Zăpada, Mini amandine, Fursecuri cu cremă (de vanilie, ciocolată, cremă fiartă, cocos), prăjituri cu fructe de pădure, vanilie și mac, prăjituri cu cremă fiartă și blat cu suc de roșii, biscuiți cu unt și gem de casă – ideali pentru copilași-, și prăjituri cu blat cu portocală și cremă de ciocolată.
Cine își dorește mai mult, poate comanda un tort, iar la Amalia găsești o gamă variată de sortimente.
Până la Paște, poți cumpăra prăjituri și torturi de post.
Important: răzătura din portocale și lămâi este pregătită de personalul laboratorului după ce fructele sunt ținute în apă cu bicarbonat de sodiu pentru a elimina ceara și pesticidele din coajă.
Livrări local, în țară și străinătate
Produsele Cofetăriei Amalia ajung în fiecare an la cei plecați departe de casă, în țară sau strănătate, în pachetele trimise de cei dragi, după ce au fost atent ambalate și pregătite de transport de personalul laboratorului. Pasca este ambalată în forma de coacere și, apoi, într-o cutie specială cu capac. Și cozonacul este ambalat pentru a evita riscul deteriorării.
Au fost ani în care produsele de la Fălticeni au ajuns tocmai în Japonia, la o doamnă care a căutat cozonac ca la mama acasă. Și a fost foarte mulțumită de ceea ce a primit.
În țară livrările se fac prin curierat, iar în localitățile din județ sunt livrate de personalul cofetăriei. Dacă în restul anului pentru comenzi în alte localități valoarea minimă este de 200 de lei, de sărbători se adună foarte multe comenzi și, de multe ori, livarea se face fără costuri suplimentare de transport. Tot ceea ce trebuie să faci este să folosești datele de contact de mai jos și poate primești produsele la prețul de cofetărie.
Cum poți comanda de la Cofetăria Amalia
Poți veni direct la cofetărie, pe strada Republicii 31, municipiul Fălticeni (vizavi de Catedrala „Învierea Domnului”), poți suna la numerele 0330 111 718 sau 0744 377 086 sau poți comanda direct pe pagina de facebook/Cofetăria Amalia.
Cât costă produsele Cofetăriei Amalia
Cozonac 1,4kg: 79lei/buc.
Pască cu smântână 1kg: 79lei/buc.
Pască cu brânză 1,1kg: 79lei/buc.
Pască cu ciocolată belgiană 1,2kg: 89lei/buc .
Prajituri: 82lei/kg.
Torturi: 89lei/kg.