Șefii PSD și PNL Suceava, Ioan Stan și Gheorghe Flutur, își pun subalternii să se contreze verbal pe subiecte de actualitate, pentru a mima implicarea, dezbaterea de idei și grija față de electorat.
În realitate, ei fac parte din marea coaliție aflată la guvernare.
Ultimul exemplu arată, la fel ca și precedentele, metodele populiste asemănătoare după care acționează cele două partide.
Mai întâi, subalternul lui Ioan Stan – deputatul PSD Gheorghe Șoldan s-a arătat nemulțumit de slaba implicare a lui Gheorghe Flutur în deszăpezirea drumurilor județene și a prefectului PNL Alexandru Moldovan în aceeași activitate, dar pe drumurile naționale din județ: “Este inadmisibil ce se întâmplă de mai bine de 48 de ore în județul Suceava. În timp ce Flutur și ai lui stăteau la căldurică, mii de oameni erau blocați printre nămeți. Aflu de la primari că președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a cerut să curețe mai întâi drumurile județene și abia apoi să trimită utilajele, și așa puține, să deszăpezească localitățile lor. Important era ca Flutur să arate că se lucrează pe drumurile județene, nu contau bieții oameni care nu puteau ieși din casă din cauza nămeților. I-aș cere demisia lui Gheorghe Flutur, dar știu că este un demers inutil, pentru că la cât este de incompetent, la fel este și de laș. În schimb, solicit public demisia prefectului Alexandru Moldovan”.
La scurt timp, Gheorghe Flutur l-a scos la atac pe subordonatul său, deputatul Bogdan Gheorghiu, care a replicat tot printr-un comunicat: “De la căldurica biroului de parlamentar, domnul deputat bate din picior, mofturos și supărat, că prefectul nu e pe măsura așteptărilor dumnealui. Domnul Șoldan ne dă periodic lecții, având atitudinea, limbajul și maturitatea unui tânăr fără cei șapte ani de acasă. Domnul deputat Șoldan nu l-a girat vreodată pe prefectul județului, ca să poată spune că nu-l va mai gira de acum încolo. El ar putea și chiar ar trebui să evalueze activitatea domnilor subprefecți girați de PSD, Șologon și Sinescu, pe care nu i-am vazut asumându-si vreun rol în rezolvarea provocărilor generate de zăpezi. Evident că trebuia acționat rapid pe drumurile județene și naționale, pentru a nu se crea blocaje în traficul care tranzitează județul. Astfel de situații se întâmplă frecvent, domnule deputat, e ”zăpada mieilor” de care spuneau bunicii, cea care asigură o rezervă suplimentară de apă în sol, benefică pentru culturi. Poate ar trebui ca domnul Șoldan să evalueze activitatea ministrului PSD al Agriculturii, dat fiind faptul că fermierii care s-au aflat cu utilajele în Vama Siret nu au fost împiedicați de condiții nefavorabile de trafic”.