Ieri, 10 aprilie 2023, în jurul orei 20.40, lucrătorii Poliției municipiului Suceava au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că L.B., o femeie în vârstă de 43 de ani din localitate, a fost declarată decedată în casa ei din oraș.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, în seara zilei de 10.04.2023 în jurul orei 19.00, persoana decedată și sora acesteia se aflau împreună în bucătărie și pregăteau de mâncare. La un moment dat, L.B. a rugat-o pe sora ei să continue singură să pregătească mâncarea cât timp ea fumează o țigară la gura sobei dintr-o cameră alăturată.
După 3 minute, sora a vrut să meargă la toaletă și, când a ieșit pe hol, a observat-o pe L.B. întinsă pe podea în fața sobei, fără a prezenta semne vitale de viață. Ea a cerut ajutor prin 112, iar echipajul de ambulanță sosit la fața locului la fața a efectuat manevrele de resuscitare, însă nu au mai reușit să o salveze și au declarat decesul femeii.
De asemenea, a fost efectuată examinarea sumară a corpului victimei și nu s-au găsit urme de violență.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru “ucidere din culpă”.