Pronunțare în primă instanță în cazul primarului comunei Sucevița, Ioan Dorin Pînzar, prins anul trecut la volan în stare avansată de ebrietate. Pînzar a fost condamnat la 150 de zile închisoare sub forma amenzii penale și are de achitat 15.000 de lei pentru a scăpa de încarcerare. Sentința poate fi atacată cu recurs de către părți în termen de 10 zile de la comunicare. Dacă instanța superioară menține decizia, Ioan Dorin Pînzar își pierde mandatul de primar, fiind vorba despre o condamnare penală.
Reamintim faptul că pe data de 17 martie 2022, în jurul orei 03.30, un echipaj din cadrul Secției 3 de poliție rurală Marginea a oprit pentru verificări DN 17 A, pe raza localității Sucevița, în fața sediului primăriei din localitate, un autoturism marca Dacia Logan la volanul căreia se afla primarul comunei Sucevița, Ioan Dorin Pînzar.
Conducătorul auto a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoturismului, nefiind constatate nereguli. Deoarece edilul Pînzar mirosea a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool în aerul pur expirat, după care a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia: 2,29 la mie prima aprobă și 2,05 la mie a doua probă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
SORIN NICA
Sursa foto: Facebook Ioan Dorin Pînzar
Citește și⤵