Ieri, în jurul orei 22.30, un trecător a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a reclama faptul că două persoane, un bărbat și o femeie, s-au luat la bătaie pe podul de pe Calea Unirii, din zona Bazarului din municipiul Suceava.
Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că este vorba despre persoane care au o relație de concubinaj de aproximativ 2 ani de zile. Ambii erau în stare de ebrietate, iar în zona Bazarului, pe pod, pe fondul unui conflict, și-au aplicat reciproc lovituri.
Conform procedurilor, oamenii legii au întocmit formulare de evaluare a riscului pentru ambii parteneri și au stabilit că nu există riscuri pentru niciunul și nu se impune emiterea vreunui ordin de protecție.
Cercetările continuă într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de “violență în familie”.