Un bărbat care a pătruns în interiorul unei societăţi comerciale din municipiul Rădăuți, jud. Suceava, și a smuls din mâna unei angajate banii încasați întreaga zi, a fost prins de către polițiști, iar procurorii au obținut arestarea acestuia pentru 30 de zile.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent, suspect de comiterea faptei de tâlhărie este Gabriel Bilan care pe data de 13 aprilie 2023, la ora 20.50, în timp ce se afla în fața unei societăţi comerciale din municipiul Rădăuți, profitând de momentul în care casiera număra suma de bani provenită din încasările din acea zi, a pătruns în magazin, i-a smuls din mâini 3984 lei, după care a părăsit în fugă locul săvârşirii faptei.
Pe data de 14 aprilie 2023, Gabriel Bilan a fost reținut pentru 24 ore, iar a doua zi a fost în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile și solicitarea a fost admisă.
“Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, procuror Ionela Ancuța Bilboreanu-Asoltanei.