Primarul de Suceava Ion Lungu a participat la sărbătorirea a 50 de ani de existență a Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, cu acest prilej fiind inaugurat si Corpul B modernizat pe fonduri europene al Colegiului, cel care era microfabrică altădată, destinat învățământului dual.
“A fost o intîlnire emoționantă la care au participat foști directori ai scolii, directorii actuali, actuali profesori, directori de la alte unități de învățământ din orașul nostru, reprezenanți ai Inspectoratului Școlar, ai Universității și reprezentanți ai municipalității.
Am multumimt celor prezenți în numele comunității pentru performanța care a fost realizată aici de-a lungul anilor, pregătirea de forță de muncă calificată pentru industria alimentară.
Vom dezvolta aici o unitate de învățământ modernă, care să califice fortă de muncă în regim dual pentru industria alimentară”, a spus Lungu.
El a adăugat că, în semn de respect, va propune Consiliului Local ca fosta directoare Mirozina Sahlean, care a ocupat 24 de ani functii de conducere la liceu și 8 ani de inspector școlar să devină Cetățean de Onoare al orașului.
BEATRICE OȘEAN