Ieri, 25 aprilie 2023, în jurul orei 09.50, un bărbat a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita intervenția unei ambulanțe deoarece un muncitor a suferit un accident de muncă pe un șantier din Vatra Dornei.
Bărbatul a suferit răni grave la nivelul capului, iar medicii nu au mai reușit să facă nimic pentru a-l salva și s-a declarat decesul.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, victima era angajat al unei firme de construcții din municipiul Piatra Neamț, județul Neamț, care deține un șantier în orașul stațiune Vatra Dornei.
Se pare că bărbatul lucra la înălțime, s-a dezechilibrat și a căzut de la aproximativ șase metri, suferind leziuni grave la nivelul capului.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de “ucidere din culpă”, “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” şi “nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava derulează în paralel verificări pentru a se stabili dacă s-au respectat condițiile legale de muncă.
SORIN NICA