Ieri, 25 aprilie 2023, în jurul orei 16.30, Poliția Municipiului Rădăuți a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele lui Mihai Cristian Gherasim, din comuna Frătăuții Vechi. Acesta a fost condamnat la 1 an, 5 luni și 10 zile de închisoare pentru comiterea infracțiunii de “refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Oamenii legii l-au găsit pe bărbat la domiciliul său, fiind preluat de un echipaj de poliție și dus pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Botoșani.
Demn de menționat faptul că în primă instanță a fost condamnat cu suspendare, însă instanța superioară a apreciat că recidiva în perioada de încercare impune o măsură preventivă exemplară.
Recidivist, prins la volan
Un echipaj de poliție a observat, pe 19 iulie 2022, pe drumul DJ 178 F, pe raza comunei Frătăuții Vechi, un autoturism marca Volkswagen Passat, al cărui șofer efectua depășiri fără să se asigure. Oamenii legii au oprit autovehiculul, iar la volan se afla Mihai Cristian Gherasim, domiciliat în Frătăuții Vechi.
La sediul Secției 4 de Poliție Rurală Gălănești, șoferul a refuzat să sufle în aparatul etilotest pentru a se vedea dacă a băut, iar la spital a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge.
Polițiștii au constatat la verificarea făcută în baza de date că el a fost condamnat în ianuarie 2021 pentru infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, pedeapsa fiind de 10 luni închisoare cu amânarea executării pedepsei și un termen de încercare de 2 ani.
Date fiind antecedentele sale, Mihai Cristian Gherasim a fost reținut pentru 24 de ore.
SORIN NICA
Citește și⤵