Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, condamnat penal în România pentru corupție, a fost reținut în Republica Moldova și EXPULZAT în România în această seară, fiind considerat INDEZIRABIL. Inspectoratului General pentru Migrație al MAI de peste Prut a anunțat că Rizea a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de 15 ani.
Potrivit TV8.md, acesta a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național de către personalul specializat al IGM.
„Declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate supra”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Migrație al MAI.
Potrivit Poliției Române, Rizea își va petrece chiar această noapte în penitenciar.
Sursa citată mai sus reamintește faptul că fostul parlamentar Cristian Rizea s-a înscris pe lista Partidului NOI pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, dar s-a retras după ce CEC a stabilit că acesta nu poate rămâne în cursă, deoarece nu deține cetățenie moldovenească valabilă.
De asemenea, a vrut să fie primar al orașului Bălți și a anunțat pe 18 octombrie 2021 că și-a înregistrat oficial candidatura. Rizea a rămas în afara cursei pentru fotoliul de primar după ce Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Bălți i-a respins candidatura. Decizia CECE are la bază un document de la ASP privind retragerea cetățeniei moldovenești a lui Rizea.
Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost acuzat de Direcția Națională Anticorupție pentru fapte de corupție, fiind condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. El a părăsit România înainte de a fi dată sentința finală.
Rizea se ascundea ăn Republica Moldova încă din 2017, iar un an mai târziu, a obținut și cetățenia. În perioada președintelui Igor Dodon i-a fost retrasă, pentru că, așa cum informa Președinția, ar fi fost obținută ilegal.
SORIN NICA
ERATĂ: Inițial ZdpN a anunțat că a fost extrădat, însă în realitate Cristian Rizea a fost reținut și Expulzat fiind considerat indezirabil în Republica Moldova.