Teatrul Matei Vișniec Suceava organizează, în perioada 18 – 28 mai, Zilele Teatrului Matei Vișniec 2023, ediția a VII-a, cu tema “Pace”.
Festivalul va conține spectacole pe scenă și în aer liber, conferințe, spectacole pentru copii, comedii, spectacole muzicale, expoziții și instalații, spectacole clasice, concerte, lansări de carte.
Invitatul special va fi, ca în fiecare an, dramaturgul Matei Vișniec.
Actorii teatrului sucevean vor deschide oficial festivalul cu premiera spectacolului “Livada”, după A.P.Cehov, în regia lui Slava Sambriș.
La conferința “Pace”, programată pe 20 mai la ora 11, vor participa critici de teatru, directori ai instituțiilor teatrale, scriitori și regizori din țară și din străinătate: Constantin Chiriac, Dragoș Buhagiar, Călin Ciobotari, Oltița Cîntec, Doina Papp, Claudiu Groza, Mihaela Michailov, Radu Apostol, Radu Nica, Katia Pascariu, Ovidiu Caița, Radu Nichifor, Doru Mareș, Carmen Mihalache, Aurelian Bălăiță, Antonella Cornici, Tamara Constantinescu, George Ivașcu, Dan Cristian Turturică și Ioan Cristescu.
De asemenea, vor fi prezenți Alain Timár – director al Teatrului des Halles din Agivnon, orașul gazdă al celui mai important festival de teatru din Europa, Bruno Mazzoni – traducător, Irina Wolf – critic de teatru din Austria, Petru Hadârcă – director al Teatrului Mihai Eminescu Chișinău, Alexandru Grecu – director al Teatrului Satiricus Chișinău, Slava Sambriș – director artistic al Teatrului Luceafărul Chișinău.
Constantin Chiriac, director al Teatrului Radu Stanca Sibiu, va susține, pe 25 mai la ora 11:30, conferința Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – model de dezvoltare durabilă.
Zilele Teatrului Matei Vișniec aduce și lansări de carte: „Români deportați în ghețurile Siberiei. Mărturii” de Dan Cristian Turturică și „Teatrul românesc în secolul 21” de Irina Wolf.
Copiii vor putea urmări „Soacra cu trei nurori” al Teatrului pentru Copii și Tineret Vasilache Botoșani și „Uriașul egoist” al Teatrului pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași.
Invitații speciali ai festivalului sunt actorii Teatrului Național Dramatic din Sumy – Ucraina, care vor prezenta spectacolul „Breaking our souls”, în regia lui Radu Ghilaș.
Alături de Ucraina, vor fi invitați din Franța, Italia, Austria și Republica Moldova, iar spectatorii suceveni se vor bucura de 64 de evenimente : comedii, povești, spectacole pentru copii, adolescenți și adulți, spectacole muzicale, clasice și contemporane, lansări de carte, concerte, expoziții de fotografie, pictură și desene, instalații audio-vizuale, conferințe și workshopuri, care se vor întâmpla pe parcursul a 11 zile.
Zilele Teatrului Matei Vișniec se vor desfășura în incinta și în rondul teatrului, la Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă”, la Muzeul Etnografic Hanul Domnesc, precum și la Sinagoga Gah, Ferma de Artă de la Liteni, Auditoriumul USV, Casa de Cultură, Biserica Nașterea Maicii Domnului, Equestrian Dreams Mitocul Dragomirnei, Art Rock Caffe, Parcul de agrement Tătărași, Parcul Central, Casa de Cultură Rădăuți și Templul Evreiesc Rădăuți.
Organizatorii vor pune în vânzare un abonament la prețul de 380 lei, care va permite accesul la 14 spectacole de teatru.
BEATRICE OȘEAN