Pe data de 26 aprilie 2023, la ora 13.03, un bărbat a anunțat prin numărul unic de urgență 112 faptul că a observat un cadavru într-un pârâu în timp ce se deplasa la volanul unui vehicul pe drumul comunal Sărișoru Mare, din Șaru Dornei.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care nu a putut face decât să constate decesul bărbatului.
Polițiștii au efectuat investigații și au stabilit că bărbatul înecat este localnic de 69 ani, care obișnuia să consume frecvent băuturi alcoolice.
La examinarea sumară a cadavrului efectuată la fața locului, nu au fost identificate pe corpul urme de violenţă sau leziuni.
Corpul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei și identificării cauzei decesului.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru “ucidere din culpă”.