Un șofer din comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, care a fost prins sub influența băuturilor alcoolice la volanul unui autoturism, a încercat să scape de dosar penal oferindu-le mită polițiștilor suceveni care l-au oprit, însă aceștia nu au acceptat și i-au întocmit bărbatului un dosar penal pentru “refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” și “dare de mită”.
Romeo Ovidiu Ștefancu (36 de ani) fost condamnat în primă instanță de către Tribunalul Suceava la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Reamintim faptul că pe data de 11 iulie 2022, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea pentru 24 de ore a Romeo Ovidiu Ștefancu pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, iar a doua zi l-a plasat sub controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile.
Din probatoriul administrat până în timpul urmăririi penale a rezultat că inculpatul, la data de 11.07.2022, în jurul orelor 16:30, după ce în urma unui apel la SNUAU 112 a fost identificat în calitate de conducător auto în localitatea Zvoriștea de un echipaj constituit din doi agenți de poliție de la Secția 8 de poliție rurală Adâncata și testat cu aparatul etilotest, care a afișat valoarea de 1,30 mg/l alcool în aerul expirat, cu ocazia conducerii la Spitalul Județean Suceava pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a oferit bani celor doi agenți de poliție pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu referitoare la procedura de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, după conducerea la sediul subunității de poliție în vederea întocmirii procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a oferit din nou bani celor doi agenți de poliție, iar ulterior a dat suma de 200 lei unuia dintre aceștia, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în legătură cu constatarea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Citește și⤵