Medicul urgentist Tiberius Brădățan (actualmente secretar de stat în Ministerul Sănătații), fost director medical al Spitalului Județean Suceava în 2016, an în care trei bebeluși au murit infectați cu piocianic în instituția medicală, nu s-a prezentat la primul termen de judecată, din martie, și nici azi, când era chemat de judecători, ca martor cu mandat de aducere.
Libertatea informează că Brădățan a cerut “să fie audiat în iulie sau august, când este vacanță parlamentară”, iar instanța a fost de acord.
Cu toate că avea mandat de aducere, Tiberius Brădățan a transmis că nu poate veni, invocând motive ce țin de locul de muncă.
Noul termen al procesului a fost fixat pentru 12 iulie.
Brădățan a fost citat ca martor în dosarul a trei bebeluși morți, în 2016 în Spitalul Județean Suceava, în urma infectării cu piocianic, o bacterie intraspitalicească extrem de agresivă.
Părinților li s-a spus, atunci, că infecția a fost transmisă de la ei ori chiar că aceasta nu a existat.
DANIEL BOGHIȚA