Deputatul PSD Suceava Gheorghe Șoldan a făcut figurație, azi, pe așa-zisul șantier al podului de la Milișăuți, acolo unde au fost prezenți, la o discuție, reprezentanții constructorului Test Prima și cei ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, inclusiv directorul Ovidiu Laicu.
După ce a ascultat cele povestite acolo, Șoldan a tras concluzia că “la fața locului lucrurile sunt încă încâlcite, credeam că discuțiile dintre cele două părți sunt într-o fază avansată, însă sunt multe probleme lăsate nerezolvate”.
El s-a arătat supărat că, “de atâta amar de timp, de când ministrul Sorin Grindeanu a dat banii pentru refacerea podului, vorbim doar de greșeli de proiectare, neînțelegeri și declarații în presă.
În rest se pare că nimeni nu a încercat să caute soluții sau cel puțin nu a făcut-o suficient – cine montează podul provizoriu, cine îi asigură mentenanța erau chestiuni care ieri nu erau încă stabilite.
E clar că există o lipsă de comunicare între constructor și cei de la DRDP Iași”.
În acest păienjeniș de incertitudini, Șoldan are, totuși, o speranță firavă: “Din ce am discutat cu dl. Laicu, săptămâna viitoare vor începe lucrările la podul provizoriu, sper ca, de data aceasta, termenul să fie respectat”.
Citește și⤵
DAN PASCARU