Ieri, 5 mai 2023, la ora 22.30, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc, a fost sesizată prin 112 de către o femeie fost agresată de soțul ei de 49 ani.
În urma cercetărilor s-a stabilit că cei doi soți locuiesc împreună în municipiul Câmpulung Moldovenesc. În seara de 05.05.2023, în jurul orei 22.30, bărbatul de 49 ani a revenit la domiciliu în stare de ebrietate și pe fondul unui conflict spontan cu soția sa, i-a adresat acesteia injurii și jigniri și a agresat-o fizic.
În urma completării formularului de risc şi efectuării analizei răspunsurilor la întrebările formulate, s-a constatat că este întrunit punctajul pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, femeia precizând faptul că doreşte acest lucru. Polițiștii au emis ordin provizoriu de protecție față de agresor pentru o perioadă de 5 zile şi a fost dispusă și evacuarea bărbatului de 49 ani din imobilul de la adresa din mun. Câmpulung Moldovenesc și obligarea la păstrarea de către acesta a unei distanțe minime de 50 de metri față de victimă.
Bărbatului i-a fost adus la cunoștiță conținutul ordinului de protecție provizoriu precum și consecințele ce decurg în cazul nerespectării obligațiilor.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ,,violență în familie”.