Conducerea Spitalului Județean Suceava a modificat programul de vizită al pacienților internați, în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății: nu mai este necesara cererea, programul de vizită a fost prelungit – de luni până vineri între orele 14–18, iar sâmbătă și duminică între orele 12-18 ( în ATI zilnic, între orele 12-14 si 18-20).
Durata vizitei este de maxim 30 de minute exceptând secția ATI, unde este de 10 minute.
Pentru sectiile ATI, Boli Infecțioase și Pneumologie secțiile chirurgicale, purtarea echipamentului de protectie este obligatorie.
“Într-un salon unde sunt mai mult de 4 pacienți, au voie 2 vizitatori pentru maxim 30 de minute (câte un vizitator pentru un pacient), după care vor intra vizitatori pentru ceilalți 2 pacienti în acelasi mod.
Daca sunt mai multi vizitatori la un pacient, aceștia vor intra pe rând.
În saloanele cu 6 pacienți, maxim 3 vizitatori.
Nu se va accepta ca un pacient să fie vizitat de mai multe persoane și alt pacient din acelasi salon să nu fie vizitat deloc, dacă sunt aparținători care doresc să îl viziteze și așteaptă.
Toți vizitatorii vor primi ecusoane la intrarea în spital, pe care le vor preda ulterior, la iesirea din secție si vor fi înmânate de personalul spitalului următorilor vizitatori care intră în secție.
Nu se permite accesul în interiorul secției fără ecuson”. precizează un comunicat al Spitalului Județean Suceava.
BEATRICE OȘEAN