O femeie din comuna Preutești a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța faptul că și-a găsit soțul în vârstă de 53 de ani spânzurat într-o anexă din gospodăriei.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, descoperirea macabră s-a petrecut miercuri când femeia s-a întors de la serviciu. Ea l-a căutat pe soțul ei prin locuință și prin anexele gospodărești și l-a găsit fără suflare în magazia de lemne, spânzurat cu o funie.
Femeia a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a cere ajutor, însă echipajul sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul bărbatului. Pe corpul acestuia nu au fost găsite urme de violență.
Soția decedatului le-a declarat oamenilor legii că soțul ei a suferit un accident vascular cerebral în anul 2022 și urma un tratament medicamentos prescris de un medic psihiatru.