Ieri, 17 mai 2023, în jurul orei 10.00, un bărbat din localitatea Dornești, jud. Suceava, a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita intervenția poliției și a unui echipaj de ambulanță deoarece vecina lui este căzută în locuință și ușile sunt încuiate.
Potrivit cercetărilor efectuate, apelantul nu a mai văzut-o pe persoana decedată de trei zile și, deoarece aceasta nu răspundea la telefon, s-a deplasat însoțit de alți vecini în curtea locuinței acesteia, unde printr-o fereastră a observat-o pe aceasta întinsă pe podeaua băii din locuință.
Deoarece femeia nu răspundea și ușile de acces în casă erau încuiate, au sunat la 112 intervenția la fața locului a unui echipaj de poliție, a unui echipaj ISU și a unui echipaj medical.
Un echipaj din cadrul ISU Rădăuți a reușit să pătrundă în locuință printr-un balcon lăsat descuiat, ulterior fiind deschise ușile de acces în imobil.
Persoanalul de pe ambulanță a efectuat manevre de resuscitare, însă femeia nu a mai putut fi salvată și s-a declarat decesul acesteia.
Urmează să fie efectuată autopsia cadavrului în vederea stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru “ucidere din culpă”.