O tragedie s-a petrecut, ieri, în Voievodeasa, județul Suceava, unde o femeie de doar 34 de ani s-a prăbușit și a murit.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, femeia locuia împreună cu mama ei pe strada Eternităţii din Voievodeasa. Ieri, 18 mai 2023, în jurul orelor 06.50, ea a ieşit din locuinţă şi s-a deplasat către toaleta din curte, moment în care i s-a făcut rău şi a căzut la sol.
Mama sa se afla în interiorul casei și, văzând că fiica sa nu mai revine, a ieșit în curte și a găsit-o pe acesta căzută.
O vecină a auzit țipetele mamei și a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita prezenţa unui echipaj medical.
Echipajul de ambulanță a efectuat manevrele de resuscitare, însă nu a mai reușit să o salveze și s-a declarat decesul.
Tânăra de 34 de ani era diagnosticată cu retard mental mediu, cu tulburări de comportament şi tulburare mixtă anxios depresivă.
Cadavrul a fost ridicat și transportat la morga spitalului în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.