În contrapondere la întârzierea lucrărilor la podul de la Milișăuți, de pe DN 2H, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a emis un comunicat în care amintește că respectivul contract de reabilitare a podului a fost încheiat pe 9 februarie 2022 de fosta conducere a DRDP Iași și SC Test Prima SRL, cu ordin de începere a lucrărilor emis pentru 27 aprilie 2022.
În cadrul proiectului tehnic, avizat în cadrul Comisiei Tehnico-Economice a DRDP Iași și a CNAIR SA, soluția constructivă nu prevedea închiderea traficului pe pod în timpul execuției lucrărilor și, implicit, nici construcția unei variante provizorii de circulație, soluție asumată de antreprenor prin contract.
DRDP Iași susține că “la câteva luni de la începerea lucrărilor, timp în care s-au executat lucrări în albie și la nivelul infrastructurii podului (armare/cofrare radiere și fundații pile, perforări în beton, curățare suprafețe beton etc), pe 9 septembrie 2022, proiectantul emite o dispoziție de șantier prin care menționează necesitatea închiderii circulației rutiere și pietonale pe pod, motivat de starea de degradare a suprastructurii podului, precum și faptul că nu se poate respecta cerința Poliției de amplasare a parapetului de tip New Jersey pe perioada de execuție a lucrărilor la suprastructură.
Aceeași dispoziție menționează că, pentru a asigura circulația și accesul riveranilor cu autovehicule cu masa mai mică de 3,5 tone, în perioada de execuție a lucrărilor de înlocuire a grinzilor, se dispune execuția unei variante provizorii de circulație în aval de pod, pentru traversarea râului Suceava”.
Iar de aici se „rupe” filmul proiectului, deoarece pe 5 octombrie 2022 “antreprenorul și-a exprimat disponibilitatea asigurării tuburilor necesare construcției variantei provizorii, cu sprijin din partea Primăriei Milișăuți”.
DRDP Iași a estimat o valoare de 624.121 lei pentru profilarea albiei, achiziția de tuburi, montare parapet, umpluturi rampe acces pod, amenajare drum acces pod și a întreprins demersurile pentru obținerea avizelor necesare construirii variantei provizorii prin albie, ultimul aviz de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava fiind emis pe 21 martie 2023.
“În ciuda acestor demersuri, antreprenorul aflat sub contract a refuzat să-și asume orice cheltuială privind construcția variantei, motivând lipsa resurselor financiare și solicitând, în schimb, suplimentarea valorii din contract cu suma menționată mai sus.
Acest lucru a fost refuzat însă de CNAIR, care, în decembrie 2022 a transmis că nu este de acord cu suplimentarea creditelor bugetare și de angajament pentru execuția unei variante provizorii.
În aceeași zi în care a fost emis avizul SGA Suceava, respectiv pe 21 martie 2023, DRDP Iași a demarat demersurile necesare achiziției tuburilor din beton necesare construirii efective a variantei provizorii.
O primă încercare a fost anulată pe 6 aprilie 2023, din cauza ofertelor neconforme, procedura fiind încheiată la jumătatea lunii mai.
Practic, întregul blocaj a fost cauzat de o solicitare a antreprenorului care se situa în afara cadrului contractual.
DRDP Iași a făcut toate demersurile necesare pentru a duce acest contract mai departe și a nu-l rezilia, lucru ce ar fi implicat reluarea procedurilor și întârzierea proiectului cu cel puțin doi ani.
La începutul lunii mai a acestui an, DRDP Iași a făcut un ultim efort de mediere, invitând antreprenorul pe șantier, pentru predarea proiectului tehnic, trasarea topografică și materialele necesare, inclusiv utilajele închiriate începerii lucrărilor la varianta provizorie.
Și de această dată am întâmpinat un refuz categoric, antreprenorul motivând costuri suplimentare, sugerând suplimentarea valorii contractuale pentru cheltuieli neprevăzute, lucru imposibil în condițiile enunțate.
În fața celui de-al cincilea refuz din partea antreprenorului de execuție a variantei, DRDP Iași a făcut demersuri pentru deblocarea acestei situații, inclusiv prin demararea unor lucrări în regie proprie: amenajare drum tehnologic de legătură între DN 2H și albia râului Suceava, transport tuburi din beton proprii la șantier pentru rampele de acces și execuție rampe acces pod provizoriu.
În ceea ce privește execuția propriu-zisă a variantei, având în vedere aceasta nu poate fi realizată în regie proprie, DRDP Iași este în curs de finalizare a procedurii de achiziție a lucrărilor în regim de urgență.
Aceasta va asigura montarea a 50 de tuburi din beton armat în albie, montarea elementelor de siguranță, cât și întreținerea pe timpul exploatării.
DRDP Iași va demara procedura de achiziție pentru asigurarea unor servicii de supervizare a lucrărilor din punct de vedere calitativ și cantitativ la reabilitarea podului de la Milișăuți.
Atragem atenția constructorului că imediat ce va avea la dispoziție varianta provizorie, dacă nu va trece la demontarea grinzilor și execuția restului de lucrări din contract, DRDP Iași va trece la sancțiuni economice, inclusiv la emiterea unui certificat negativ pentru nerespectarea angajamentelor contractuale, cu toate consecințele de rigoare”, este mesajul DRDP Iași.
În tot acest noian de intrigi și nerealizări, cei mai năpăstuiți continuă să fie șoferii care tranzitează podul de la Milișăuți.