Ieri, 1 iunie 2023, în jurul orei 22:30, un bărbat din municipiul Fălticeni a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a reclama faptul că în curtea fostei Filaturi de in și cânepă de pe strada Țărăncuței este o femeie care spune că a fugit de acasă deoarece a fost bătută de soț.
Un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică de la Poliției Municipiului Fălticeni s-a deplasat la fața locului și a identificat-o pe tânăra de 22 de ani care le-a declarat că în cursul serii, în jurul orei 21:30, pe fondul consumului de alcool, a fost lovită de concubinul ei de 28 ani.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, cei doi concubini locuiesc împreună cu doi copii minori într-o casă de pe strada Cotești. În jurul orei 21.30, bărbatul i-a cerut concubinei sale bani pentru a-și cumpăra băuturi alcoolice și când a fost refuzat, fiind în stare avansată de ebrietate, a lovit-o pe tânără cu palma peste față.
Victima le-a declarat polițiștilor că nu dorește emiterea unui ordin de protecție împotriva concubinului ei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “violență în familie”.