Începând din 8 iunie, Casa Județeană de Pensii Suceava va distribui biletele de tratament aferente seriei VIII a acestui an.
Pentru această serie a biletelor de tratament au fost alocate 210 bilete în staţiunile 1 Mai, Amara, Buziaş, Bălţăteşti, Căciulata, Herculane, Lacul Sărat, Mangalia, Nicolina, Pucioasa, Sangeorz, Saturn, Neptun, Târgu Ocna, Vatra Dornei, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Eforie Nord, Călimăneşti, Felix și Covasna.
Listele cu repartiţia biletelor de tratament vor fi afişate la sediul instituţiei şi pe pagina de internet, iar plecarea în staţiune se va face în intervalul 23-26 iunie.
“Persoanele care sunt beneficiare ale unui bilet de tratament se vor prezenta la sediul instituţiei cu biletul de trimitere- formular în regim special, de la medic şi carte de identitate.
Ridicarea biletelor aprobate se face numai de către titularii acestora, cu actul de identitate în original, la parterul instituţiei, ghiseul 16.
În cazuri exceptionale, ridicarea biletelor de tratament se poate face de către o altă persoană desemnată de titular, cu procură notarială”, se menționează într-un comunicat.