Un bărbat din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, județul Suceava, este căutat de către polițiști, fiind suspectat că ar fi ucis-o pe fata de 12 ani, găsită asunsă în lada unui pat dintr-un apartament din Sectorul 4 din capitală.
Marcel Ilie Șerbiuc a copilărit în satul Sfântu Ilie, dar a plecat în urmă cu mulți ani la muncă în străinătate.
El este căutat la nivel internațional și se bănuiește că s-ar afla în Spania sau în Olanda.
Mama fetiței este bănuită că ar fi implicată în moartea acesteia și că a ascuns cadavrul împreună cu concubinul ei din Suceava. Ea a fost reținută în Spania și este audiată de autoritățile de acolo.
Anamaria Constantin, în vârstă de 12 ani, a fost declarată dispărută în urmă cu o lună și jumătate, alături de mama sa. Fetița se afla în custodia tatălui său biologic, iar mama ei avea dreptul să o vadă periodic. Simona, mama fetei, trăiește în concubinaj cu Marcel Ilie Șerbiuc, iar în apropierea Paștelui, mama a luat-o pe fetiță și ar fi dus-o într-un apartament care a fost închiriat de concubin. La scurt timp cele două au dispărut.
Sâmbătă, proprietarul unui apartament din Sectorul 4 a anunțat faptul că în lada patului exista un cadavru într-un sac de plastic. Proprietarul a fost anunțat de vecinii deranjați de miros. Apartamentul era dat în chirie, iar chiriașii săi au dispărut.
Cadavrul era în stare avansată de putrefacție și, din acest motiv, oamenii legii nu au știut dacă este vorba despre un bărbat sau despre o femeie.
Medicii legiști au stabilit ulterior că este o persoană de sex feminin și s-a presupus inițial că este vorba despre concubina chiriașului.
Polițiștii au pornit ulterior către adresa cunoscută a bărbatului, unde locuiau mai multe rude. Acestea au declarat că nu știu unde se află, însă au menționat că ar fi plecat la muncă, în străinătate.
La adresa respectivă au apărut mama femeii și fostul soț, după ce au văzut la televizor cele întâmplate.
După ce au luat probe ADN de la tată, medicii Institutului Național de Medicină Legală au stabilit că trupul neînsuflețit este al copilului.
Potrivit unor surse judiciare, Marcel Ilie Șerbiuc ar fi fost văzut săptămânile trecute părăsind apartamentul din București. De asemenea, mama fetei este considerată și ea suspectă. Aceasta a fost ridicată de poliţia din Torrefarrera (Spania) și le-a declarat polițiștilor că nu și-a ucis fiica.