Deputatul liberal de Suceava Ioan Balan a făcut o declarație politică cu titlul “Munca trebuie stimulată!”, de-a dreptul ironică în condițiile în care sindicaliștii din educație și sănătate critică puternic Guvernul de mare alianță PSD-PNL-UDMR.
După ce amintește că numărul șomerilor din județul Suceava este de 10.585, Balan consideră că “locuri de muncă superioare nu vom avea decât prin investiții publice și private consistente, prin infrastructură modernă și antreprenori puternici”.
Totuși, deputatul liberal este supărat pe nivelul de fiscalizare a muncii, deși partidul lui a fost la putere de trei decenii și este și în prezent, “nu putem trece cu vederea faptul politica fiscală actuală apasă foarte puternic asupra salariilor, mai bine de 41% din salariul brut al fiecărui angajat merge către bugetul general consolidat, cu o asemenea fiscalizare a muncii chiar nu putem spune că munca este stimulată în țara noastră”.
Lupul moralist Balan conchide, la modul politruc cu care ne-a obișnuit, că “este important ca, pe termen mediu și lung, să deschidem discuția asupra modernizării politicii fiscale a României, care să conducă la salarii nete mai mari pentru angajații români, o corectă finanțare a autorităților administrațiilor publice locale și o stabilitate a bugetului de stat”.
Întrebarea este: cine îl împiedică?
Felicitari, ZDpN, in sfârșit cineva observa cum presa plătită cu 3 bănuți aduce săptămînal osanale calpe parlamentarilor puterii care zic, ca pe niște vorbe de mare înțelepciune, ca -ar trebui să se facă, să se dreagă- Păi bine fariseilor, cina sa facă??? Cine e la putere ??