Un incendiu a izbucnit, astăzi după-amiază, la o gospodărie din comuna Drăgoiești. La fața locului au intervenit pompierii militari și civili, cu șapte autospeciale de stingere, iar la sosirea forțelor de ordine flăcările se manifestau la casa de locuit și la patru anexe gospodărești – un depozit de furaje, grajd, șura și o magazie-, pe o suprafață însumată de aproximativ 350 de metru pătrați.
O femeie a suferit un atac de panică, a fost monitorizată de către un echipaj SAJ, dar nu a necesitat transportul la spital. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 16:00.
Dezvoltarea și propagarea incendiului au fost favorizate de vântul puternic și cantitatea mare de material combustibil.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric neizolat corespunzător.
SORIN NICA