Gabriel Clim și Dorin Goian – președintele, respectiv antrenorul principal al echipei de fotbal Foresta Suceava și-au anunțat, azi, demisiile, invocând divergențe grave și ireconciliabile cu acționariatul condus de Ion Lozovan și Mihai Ungurian.
Mărul discordiei, ca de obicei în astfel de cazuri, a fost lipsa implicării conducerii, retragerea dreptului de semnătură la bancă pentru Clim și intenția patronilor de a încasa fondurile oferite de Primăria Suceava, principalul finanțator, de fapt.
La conferința de presă organizată azi de Clim și Goian au fost formulate numeroase critici la adresa conducerii, unele expuse pe un ton cam dezlânat.
Clim și Goian au ținut să-i asigure pe ziariști că ei și-au dorit tot timpul promovarea în Liga 2 (în contextul “episodului” controversat cu Robert Niță) și că numai ghinionul a dus la înfrângerea din finala barajului cu Ceahlăul Piatra Neamț.
Clim și Goian au venit o dată la club și vor pleca tot împreună, iar din declarațiile făcute, nu prea mai există șanse de împăcare cu Lozovan și Ungurian.
Clim și Goian au estimat că datoriile actuale ale clubului se ridică la 2,5 milioane de lei și s-au arătat reticenți că ar putea veni o conducere nouă, care să relanseze activitatea.
Foresta ar mai avea acum sub contract opt jucători, dar și soarta acestora este incertă.
Dorin Goian (43 de ani) părăsește acum pentru a doua oară funcția de antrenor principal al Forestei- a mai ocupat banca tehnică în anul 2020, timp de 4 luni, înainte fiind președinte executiv, în perioada iulie 2016 – ianuarie 2017, când echipa activa în Liga 2.