Ieri, 17 iunie 2023, la ora 18:35, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii consumului de alcool de către conducătorii de autovehicule, a oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Comunal 82 din comuna Șaru Dornei, satul Sărișoru Mare, judeţul Suceava.
Autoturismul era condus în momentul opririi de către un bărbat din comuna Șaru Dornei, județul Suceava. Întrucât conducătorul auto avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 1,23 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal.
SORIN NICA