Astăzi, polițiștii au efectuat 20 de percheziţii în judeţele Arad, Alba, Maramureş şi Suceava, la persoane care ar fi vândut ţigări provenite din contrabandă. Nouă persoane urmează să fie duse la audieri. Contrabanda cu țigări se face peste tot și e una din cele mai ignorate infracțiuni din România.
Potrivit IGPR, perchezițiile au fost făcute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Activităţile se desfăşoară în judeţele Arad (6 locaţii), Alba (3 locaţii), Maramureş (4 locaţii) şi Suceava (7 locaţii), urmând a fi puse în executare 9 mandate de aducere.
Din cercetări a reieşit faptul că, din anul 2022 până în prezent, persoanele bănuite ar fi distribuit, în vederea comercializării, în mai multe judeţe din ţară, cantităţi mari de ţigarete susceptibile a proveni din contrabandă.

În cadrul acestui dosar, pe parcursul cercetărilor, au fost ridicate, în vederea confiscării, 10.740.000 de ţigarete netimbrate.
Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Alba, Maramureş şi Suceava.