Un bărbat din comuna suceveană Șaru Dornei a murit, ieri, la Spitalul Municipal Vatra Dornei după ce a fost internat de urgență în urma unui accident casnic.
În noaptea de 19 spre 20 iunie 2023, în jurul orei 00.00, bărbatul a căzut pe scările interioare ale locuinței sale și a fost găsit de membrii familiei, care au anunțat accidentul la numărul unic de urgență 112.
La fața locului a venit o ambulanță care l-a transportat la spitalul din Vatra Dornei, unde a fost internat la secția de chirurgie și a decedat după câteva ore.
Conform procedurilor legale, urmează a fi efectuată autopsia cadavrului pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
SORIN NICA