-
consilierul PSD Gheorghe Iacob i-a replicat, de la obraz, că “prea i-am învățat pe oameni să întindă mâna fără să găsească soluții proprii de rezolvare”
600.000 de lei a primit Salcea, câte 400.000 lei – Vatra Dornei, Cajvana, Liteni, Adâncata, Botoșana, Dărmănești, Dorna Arini, Râșca și Șaru Dornei, 350.000 de lei Capu Câmpului, câte 300.000 de lei – Bogdănești, Crucea, Dolhești, Iacobeni, Mitocu Dragomirnei, Panaci, Poieni Solca, Pojorâta, Putna și Stulpicani, 250.000 de lei Brodina, 100.000 de lei Valea Moldovei și 90.000 de lei Forăști.
Aceste alocări s-au făcut în pofida unor practici vechi de ani de zile, prin care unele Primării organizează serbări câmpenești (denumite Zilele localităților), după care cer bani administrației județene.
Situația sesizată de ZdpN a fost oarecum detaliată, în ședința de azi, de consilierul județean PSD Gheorghe Iacob: “Mă bucur că am găsit soluții să ajutăm o serie de UAT-uri din județ, dar prea i-am învățat pe oameni să întindă mâna fără să găsească soluții proprii de rezolvare a problemelor interne.
Cred că va trebui în viitorul apropiat să ne gândim foarte bine în ce măsură merită totuși să cheltuim niște bani pentru unele activități care ar trebui soluționate din fonduri proprii.
Unii colegi (PSD – n.r.) se consideră nedreptățiți, toți au probleme și vor bani…
Nu se poate chiar tot timpul să întindă mâna!
Îi ajutăm pe cei care merită a fi ajutați, dar nu chiar pe toți care nu se gândesc ei și ne cer nouă să ne gândim la situația lor”.
Făcându-se că nu înțelege că este vorba despre bani publici aruncați pe tot felul de chermeze cu cântec, joc și voie bună, șeful CJ Suceava Gheorghe Flutur (PNL) a deturnat discuția: “Sunt Primării harnice, care au 10-12 proiecte și pe la jumătatea anului au blocaje.
Sunt unele Primării care au acest blocaj financiar acum din cauză că au multe proiecte.
Dar și eu sunt de părere că nu trebuie să devină regulă, trebuie să fie doar excepție…
Primarii să fie foarte atenți la început de an cum își drămuiesc bugetele”.
La remarca ulterioară a lui Iacob că nu e vorba de bani pentru proiecte de investiții, ci de finanțarea cheltuielilor de funcționare, Flutur nu a mai răspuns.
Totuși, până la urmă, declarațiile lui Iacob au fost simplă gargară politrucă, la vot proiectul trecând cu 34 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere.
DAN PASCARU
Citește și⤵