Zilele acestea v-am relatat numeroase cazuri de șoferi aflați sub influența alcoolului, care nu se sperie de faptul că s-a întețit controalele și majoritatea celor prinși la volan stau câte 24 de ore în arestul IPJ Suceava. Ieri, polițiștii au prins alți șoferi care au urcat la volan chiar dacă abia se puteau ține pe picioare. Ce e de făcut?
Ieri, 1 iulie 2023, la ora 21.05, echipajul din cadrul Poliției Mun. Suceava – Biroul Rutier, în timp ce efectua activități de supraveghere și control trafic rutier pe raza Mun. Suceava, a oprit autoturismul condus de către un bărbat de 43 ani, din mun. Suceava, județul Suceava.
În urma interogării bazelor de date a posesorilor de permise de conducere s-a stabilit că șoferul avea dreptul de conducere suspendat pentru 30 zile, în perioada 24.06.2023-23.07.2023, urmare a săvârșirii unei contravenții la regimul rutier.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot ieri, la ora 20.10, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Marginea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 45 ani din comuna Satu Mare, județul Suceava, care emana halenă alcoolică.
Oamenii legii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul Municipiului Rădăuți, unde cu consimțământul său, i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a procedat la reținerea permisului de conducere, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, cauza urmând a fi soluționată procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Satu Mare, jud. Suceava.
Ieri, la ora 23:55, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier în baza planului de acțiune ”BLOCADA” pe linia combaterii conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 50 ani din orașul Broșteni, județul Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,90 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.