Inspectoratul Școlar Suceava a centralizat rezultatele înregistrate la evaluarea națională, după soluționarea contestațiilor.
În urma reevaluării lucrărilor contestate, procentul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 este 78,4% (4.937 candidați), în creștere cu 0,06% (6 elevi) față de rezultatele inițiale (78,34%).
Rata de promovare la nivel național este de 76,4%.
A crescut numărul candidaților cu media generală de 10, de la 15 la 17 (+ 2 în raport cu prima afișare, absolvenți de la Colegiul Petru Rareș Suceava și Liceul Tehnologic Ion Nistor Vicovu de Sus).
La limba și literatura română, 5.007 candidați (79,26%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5, iar dintre aceștia, 64 candidați au obținut nota 10 (+ 2 în raport cu prima afișare).
La matematică, 4.901 candidați (77,83%) au primit note mai mari sau egale cu 5, iar dintre aceștia, 91 candidați au obținut nota 10 (la fel cu prima afișare).
Au fost depuse 675 de contestații (435 la limba și literatura română și 240 la matematică).
La limba și literatura română, soluționarea contestațiilor a modificat 236 note prin creștere și 163 note prin scădere. La această disciplină 36 note au rămas nemodificate.
La matematică, soluționarea contestațiilor a modificat 97 note prin creștere și 86 note prin scădere. 57 note au rămas nemodificate.
BEATRICE OȘEAN