Ieri, 3 iulie 2023, ora 19.30, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava a efectuat pe VO2P (șoseaua ocolitoare a municipiului Suceava) semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism.
Deoarece acesta nu s-a conformat, s-a solicitat sprijin unui alt echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, reușindu-se blocarea autoturismului după o urmărire în trafic pe VO2P.
Atât conducătorul auto cât și pasagerul dreapta față, au părăsit autoturismul in care se aflau, fugind înspre zona din proximitatea părții carosabile, fiind urmăriți însă și imobilizați cu operativitate de către polițiștii rutieri.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că autoturismul a fost condus de către un bărbat de 35 ani, din loc. Gherăești, jud. Neamț, iar pasagerul dreapta față a fost identificat în persoana unui bărbat de 51 ani din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului a foat identificată cantitate de 230.040 țigarete, fără banderole fiscale, de proveniență extracomunitară.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă faptă prev. de art. 270 alin. (3) rap la 274 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 51/2010.
În continuarea cercetărilor efectuate și în baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore, a celor doi suspecți 35 și 51 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, faptă prev. de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea 86/2006 privind Codul vamal, modificată și completată.
Cei doi suspecți au fost încarcerați la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava.