În sferturile Campionatului European Universitar de handbal din Podgorica (Muntenegru), Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a învins, azi, cu 37-31 Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie.
Prima repriză s-a încheiat la egalitate (17-17), după ce norvegienii au condus în cea mai mare parte a timpului, avantajați și de arbitri.
În cea de-a doua parte, sucevenii au accelerat, dar replica adversarilor a fost dârză, astfel încât s-a mers cap la cap (21-21 în min. 38), după care USV s-a distanțat la 28-23 în min. 45.
Jocul a continuat în același ritm, iar în min. 52 scorul era 34-27.
Anterior, în grupă, USV a trecut cu 49–21 de Colegiul Imperial Londra, cu 35–30 de Universitatea Coasta de Azur (Franța) și cu 32-26 de Universitatea din Wursburg (Germania).
Lotul antrenat de Răzvan Gavriloaia și Iulian Andrei este alcătuit din Dragoș Podovei, Ionuț Șoldan, Botond Balazs, Claudiu Lăzurcă, Alex Dascălu, Alexandru Focșăneanu, Cosmin Lupu, Alexandru Reuț, Alexandru Bologa, Iulian Roșu, Adrian Urdă, Albert Vizitiu și Daniel Stanciuc.
RADU OSTAFIE