Pe data de 22 iunie 2023 s-a primit o sesizare privind o înșelăciune prin metoda „accidentul”, săvârșită în noaptea de 20 – 21.06.2023 de către persoane necunoscute în dauna unui bătrân din orașul Milișăuți, județul Suceava.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți din data de 23.06.2023 s-a dispus trecerea cauzei de la Poliția Orașului Milișăuți la Serviciul Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Suceava.
Cu ocazia activităţilor investigativ operative şi de cercetare penală efectuate în cauză, a fost identificată persoana care a ridicat banii de la partea vătămată, respectiv un tânăr de 23 ani din comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava.
Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că tânărul de 23 de ani, în convenienţă infracţională cu o persoana încarcerată într-o unitate de penitenciar, identificată ulterior în persoana unui deținut de 44 ani cu domiciliul în mun. Piatra Neamț, au indus în eroare pe bătrânul în vârstă de 83 ani şi i-au solicitat o sumă mare de bani, motivând că fiul său urmează a fi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, întrucât a fost victima unui accident rutier. Ulterior, tânărul de 23 de ani s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate, de la care a primit suma de 1.100 lei – toţi banii pe care partea vătămată îi avea la domiciliu.
La comiterea faptei tânărul de 23 de ani s-a deplasat la volanul unui autoturism, deşi nu posedă permis de conducere.
În urma probatoriului administrat în cauză, prin ordonanța din data de 11.07.2023, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul de 23 de ani domiciliat în comuna/sat Pătrăuți, pentru săvârşirea infracţiunilor de „înșelăciune” și 2 (două) infracțiuni de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dar și față de bărbatul încarcerat de 44 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,înșelăciune”.
“Pentru completarea probatoriului, s-a organizat și desfășurat o acțiune de punere în executare a două mandate de percheziție domiciliară la locuința suspectului de 23 de ani precum și la unitatea de penitenciar, unde se află încarcerat suspectul de 44 de ani.
După finalizarea activităților procedurale, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cele două persoane bănuite de comiterea faptei, tânărul de 23 de ani fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava, iar bărbatul de 44 de ani, aflându-se sub efectul încarcerării în penitenciar”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.