Ieri, 13 iulie 2023, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 33 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina.
După efectuarea unui control amănunțit, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse în partea din spate a mijlocului de transport, 14 recipiente cu agent refrigerant (freon).
Conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative pentru recipientele cu freon în valoare de 4.043 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la fel și microbuzul.
Polițiștii de frontieră au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “tentativă la contrabandă calificată” și “transport și tranzit de substanțe și preparate periculoase”.