Pe 14 și 15 iulie s-a desfășurat, la Berchișești, în locația unui domeniu privat, cea de-a V-a ediție a Festivalului de muzică Deep in the forest.
Pentru menținerea ordinii publice și în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise, polițiștii și jandarmii suceveni au dispus măsuri sporite de siguranță, fiind mobilizați peste 100 de polițiști și jandarmi în cele două zile de spectacole.
În plus, polițiști din cadrul structurilor de prevenire și combatere a consumului și traficului de droguri și specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog Suceava și Agenției împotriva Traficului de Persoane Suceava au fost prezenți la locația de desfășurare, iar polițiștii rutieri au organizat acțiuni în zona adiacentă și pe rutele rutiere care converg către locul desfășurării festivalului.
IPJ Suceava a informat că în cele două zile nu s-a înregistrat niciun incident major, nefiind sesizate fapte cu violență, infracțiuni contra patrimoniului, acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, acte de vandalism sau situații de victimizare ca urmare a consumului de alcool sau substanțe interzise.
Pe 14 iulie, la ora 17:30, polițiștii au oprit pentru control, în centrul comunei Drăgoiești, un autoturism care se deplasa către locația de desfășurare a evenimentului, condus de un bărbat de 33 de ani.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Drager Alcotest, rezultând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Gura Humorului în vederea prelevării de probe biologice de sânge.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
SORIN NICA