O femeie de 65 de ani și-a găsit sfârșitul sub roțile unui tren, în zona Capu Codrului, din județul Suceava.
Ieri, trenul InterRegio Cluj Napoca-Galați a avut o întârziere de două ore după ce a trecut peste corpul unei femei de 65 de ani, din satul sucevean Capu Codrului. Anchetatorii cred că este vorba despre o sinucidere deoarece femeia suferea de depresia: își pierduse soțul și fiul într-un timp foarte scurt. Se pare că s-a așezat în fața trenului și nu a încercat deloc să se ferească.
Echipajul medical sosit la fața locului nu a putut face decât să constate decesul femeii.
Polițiștii efectuează cercetări în cauză pentru a stabili modul în care s-a petrecut decesul.
SORIN NICA